FOTO: AZI – ACCIDENT GRAV pe DN 7, la Călimănești! Un șofer, în comă

Accident grav azi, 29 noiembrie 2023, pe Drumul Național 7, la Călimănești! Un bărbat de 30 de ani din Chișinău, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 7, în orașul Călimănești, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat de 51 de ani, din localitatea Lăpușata.

“La locul evenimentului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, precum și o ambulanță SAJ. A fost trimis la fața locului și echipajul SVSU Călimănești.
În urma evenimentului rutier au rezultat 2 victime, șoferul unui autoturism care este inconștient, stare comatoasa, transportat de către ambulanța SAJ la CPU Brezoi, precum și o persoană de sex feminin, care nu era pasager în autoturismele implicate în evenimentul rutier, dar la vederea accidentului a suferit un atac de panică, fiind asistată medical și ulterior transportată la CPU Brezoi, de către ambulanța SMURD”, au declarat pompierii vâlceni.

În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto de 30 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Pompierii militari au asigurat și măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.