FOTO! Autospecială IPJ Vâlcea, implicată într-un accident la Drăgoești
Astăzi, 20 noiembrie, în comuna Drăgoești, a avut loc un accident, în care a fost implicată o autospecială IPJ Vâlcea. O fată a fost rănită.
“Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că un polițist din comuna Olanu, în timp ce conducea autospeciala de poliție, pe raza comunei Drăgoești, DJ 678, ar fi acroșat o persoană de sex feminin, care se deplasa pe o trotinetă electrică.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei trotinetei electrice, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, precizează polițiștii vâlceni care efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier.
FOTO sursă Ionuț Florin postare Râmnicu Vâlcea/Tot ce mișcă în oraș