FOTO: ACTIVITĂȚI EDUCATIV-PREVENTIVE LA 2 UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN MEDIUL RURAL DIN JUDEȚUL VÂLCEA

Astazi, 29 septembrie a.c., polițiștii rutieri împreună cu polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități de educație rutieră la școlile gimnaziale Prundeni și Ionești.

La activități au participat 159 de elevi și 9 cadre didactice.

Cu ajutorul laboratorului mobil de educație rutieră, elevii au învățat semnificaţia indicatoarelor rutiere adresate traficului pietonal și semnificația culorilor semaforului, fiind instruiți și cum să circule în siguranță ca pietoni, pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

De asemenea, în cadrul activităților, au fost dezbătute teme cu privire la consumul de droguri/alcool, prevenirea violenței, abandonul școlar și prevenirea fenomenului bullying.

Copiii au beneficiat și de materialele preventive ce conțineau informații importante pentru siguranța acestora.

Activitățile de informare vor continua și în perioada următoare, educația rutieră a celor din jur reprezentând o prioritate pentru polițiștii vâlceni.