FOTO: Activități de prevenire a corupției în cadrul campaniei de informare “Tu poți face lumină!”

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea, au desfășurat, în data de 29.10.2019, la sediul Primăriei Municipiului Drăgășani, o activitate de prevenire a corupției, în cadrul campaniei de informare „Tu poți face lumină!”, având drept scop informarea și conștientizarea de către personalul Ministerului Afacerilor Interne și cetățeni, a cauzelor și consecințelor implicării în fapte de corupție.

La această activitate au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Drăgășani și reprezentanți ai unor instituții publice din acest municipiu (spital, instituții de învățământ), cărora le-au fost prezentate aspecte referitoare la identitatea instituțională, atribuțiile și competența Direcției Generale Anticorupție, obligațiile ce le revin în relația cu cetățenii, dar și cu angajații Ministerului Afacerilor Interne, infracțiunile de corupție, modul de acțiune în situația în care sunt implicați sau iau cunoștință despre săvârșirea unor fapte de corupție.

Participanților le-au fost reamintite datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Vâlcea, Call Center-ul Anticorupţie 0800.806.806 şi le-au fost distribuite pliante și flyere.
De asemenea, în aceeași zi, împreună cu lucrători ai Poliției Municipiului Drăgășani, lucrătorii S.J.A. Vâlcea au distribuit pliante conducătorilor auto aflați în trafic pe raza municipiului și i-au informat despre modalitățile de sesizare a faptelor de corupție către DGA.