FOTO: ACS PREDU PE PRIMUL LOC ÎN LIGA DE JUNIOARE, U15!

Show total la Dăești unde vâlcencele au câștigat meciul cu Fc Universitatea Craiova și se află în fruntea clasamentului.
“Suntem fericiți că terminăm turul pe primul loc. Fetele s-au comportat exemplar în teren iar jocul a mers așa cum ne-am propus. Avem 9 puncte în seria 3-a și nu vedem decât calificarea la turneul final. Vreau să reprezentăm cu mândrie județul nostru peste tot unde mergem și să arătăm că și fetele din județul Vâlcea sunt talentate. Mulțumim părinților care indiferent unde avem meci sunt alături de noi. Fetele s-au simțit foarte încurajate având în spate o galerie care non-stop au fost alături de ele. În meciul cu Craiova au marcat pentru noi: Raluca Bodac, Buda Iulia, Denisa Paraschiv și Cazacu Miruna”. Ne-a povestit Eugen Predulete, președintele ACS PREDU.