FOTO: Accident mortal la Tomșani! Doi bărbați și-au pierdut viața!

Doi bârbați și-au pierdit viața în urmă cu puțin timp într-un accident mortal care a avut loc pe D.N 67 comuna Tomșani, sat Bogdănești, la DN67 KM 155+500.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Horezu au efectuat cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a cauzei producerii evenimentului rutier. Cauza probabilă – pătrundere pe sensul opus de mers.

“Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare si o ambulanță SMURD. Au fost implicate 2 autoturisme cu 2 victime, din care o persoană este încarcerată și inconștiență, iar a doua victma este în afara autoturismului, fără semne vitale. Din nefericire, cei doi bărbați au fost declarați decedati de catre echipajul SAJ” – ISU Vâlcea.