FOTO: Accident la Horezu! Femeie transportată la spital
Un accident rutier a avut loc astăzi, pe DN 67, la Horezu. Conform polițiștilor vâlceni, cauza producerii evenimentului rutier ar fi neacordarea de prioritate a vehiculelor.
“În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în localitatea Horezu, pe DN 67, ar fi avut loc o coliziune între un autoturism, condus de o femeie, de 43 de ani, din orașul Băile Herculane, județul Caraș-Severin și un alt autoturism, condus de o femeie, de 47 de ani, din localitatea Costești, județul Vâlcea.
În urma impactului, a rezultat rănirea femeii din localitatea Costești, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cele două persoane, în calitate de conducător auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor, în care s-a produs evenimentul rutier”, au precizat polițiștii vâlceni.