FOTO: Accident la Călimănești în această dimineață! O femeie a fost rănită

O femeie în vârstă de 42 de ani din Călimănești, județul Vâlcea a fost rănită, azi, 6 aprilie, în jurul orei 10.00, într-un accident rutier. Din precizările polițiștilor vâlceni, a avut o coliziune între 3 autoturisme, în satul Jiblea Nouă.
“O mașină s-a răsturnat după ce intrat în coliziune cu o alta staționată. În urma impactului, a rezultat o singură victimă, conștientă, neîncarcerată. A intervenit SMURD de la G I Rm. Vâlcea.
Ajunși la fața locului, paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale preliminare unei singure persoane, aceasta fiind transportată la UPU Vâlcea pentru investigații suplimentare. Diagnosticul preliminare este traumatism cranian”, au precizat pompierii vâlceni aflați la fața locului.
Polițiștii efectuează cercetări în continuare pentru stabilirea condițiilor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.