FOTO: Accident grav pe Valea Oltului-Câineni! Patru persoane rănite grav!

UN ACCIDENT RUTIER destul de grav a avut loc în urmă cu puţin timp pe DN 7, localitatea Câineni, km 230 + 400 metri. Două autoturisme au fost implicate, 6 persoane implicate, patru victime. Traficul a fost blocat total pe ambele sensuri.


“În ceea ce privește accidentul rutier, coliziunea frontală ar fi fost cauzată de pătrunderea pe contrasens a autoturismului ce se deplasa pe direcția Rm – Sibiu, care nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, carosabil umed, într-o curbă la stânga semnalizata corespunzător. Patru victime au fost transportate la spital, iar doua persoane au refuzat transportul. Victimele au suferit politraumatisme, 1 cod roșu și 3 galben. Acestea sunt primele date de la fața locului, împrejurările în care s-a produs accidentul urmând să se stabilească exact în urma cercetărilor ce vor continua în cadrul dosarului penal, întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fapta prev. Și ped. De art. 196 din Codul Penal” – IPJ Vâlcea.


La fața locului s-a deplasat o ambulanță SMURD şi două ambulanţe SAJ Vâlcea. O altă ambulanţă cu număr de Timiș a acordat primul ajutor. S-a solicitat şi două ambulanţe de la SAJ Sibiu. La fața locului se afla poliţiștii din cadrul PP Câineni. S-au deplasat și polițiștii din cadrul Serviciului Rutier.