FOTO Accident grav pe Dealul Negru la Milcoiu! Copii răniţi

Momente negre în joia mare din această săptămână pentru două şoferiţe care au provocat un accident pe Dealul Negru, în acelaşi punct unde şi zilele trecute şi-a pierdut viaţa copilul de nici doi ani.

ISU VALCEA


Şoferiţa masinii (38 ani, din Bucureşti) care se deplasa pe sensul Pitesti – Rm. Vâlcea, având preocupări de natură a distrage atenţia (din primele verificări ale poliţiştilor vâlceni), a pierdut controlul asupra direcţiei de mers într-o curbă la stânga şi a intrat pe contrasens, intrând în coliziune cu alt auto condus tot de o şoferiţă (28 de ani, Argeş). În maşina despre care se presupune că ar fi cauzat accidentul au fost trei copii, iar în cealaltă
doi.

ISU VALCEA

Conform ISU Vâlcea, a intervenit o autospecială stingere cu descarcerare, 1 SMURD, 3 SAJ.
“Dintr-o mașină a ieșit fum și s-a intervenit pentru îndepărtarea pericolului. Un copil de 8 ani și mama au fost preluate de SMURD. Copilul este cu traumatism toracic mai grav. Cele 7 victime sunt o şoferiţă,
mama unui copil și 5 copii. Celelalte victime sunt stabile şi au fost transportate la UPU Vâlcea” – ISU Vâlcea.

ISU VALCEA