FOTO: Accident grav la Govora! Două persoane decedate, alte cinci persoane rănite!

Accident grav în Orașul Băile Govora, exact în dreptul ștrandului din localitate. Un autoturism a pătruns pe contrasens și a lovit frontal o altă mașină care circula regulamentar. La fața locului au ajuns echipe de la SMURD, ISU, Descarcerare Grea și Spitalul Județean de Urgență Vâlcea. Din păcate, pentru două dintre victime, un bărbat și o femeie, nu s-a mai putut face nimic, ambele persoane decedând după ce au fost supuse la manevre de resuscitare.


Alte cinci victime, printre care și un minor cu răni ușoare, au fost preluate de ambulanțe și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Vâlcea.