Fotbalul județean se reorganizează

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vâlcea a publicat, pe siteul propriu, sistemul competiţional ce se va aplica în campionatul 2019 – 2020 în competiţiile organizate de acest organism. Noutatea, faţă de actualul sistem competiţional, apare la modul de desfăşurare al Ligii a 4-a.

Astfel, acest eşalon fotbalistic va avea, în sezonul competiţional viitor, o serie cu 18 echipe. Din acest motiv s-a schimbat şi modul de promovare / retrogradare în şi din Liga a 4-a.
Iată anunţul apărut pe siteul AJF Vâlcea
Pentru ediția de campionat 2019-2020:
Superliga: o serie de 12 echipe (2 faze, sistem campionat tur-retur şi play-off/play-out)
Liga a IV-a: o serie de 18 echipe (sistem campionat tur-retur). Pentru reducerea la 18 echipe, în actuala ediţie de campionat, vor promova din Liga a V-a doar câştigătoarele celor 2 serii şi vor retrograda din Liga a IV-a 6 echipe (locurile 3-6 play-out Nord şi 3-4 play-out Sud).În ediţia de campionat 2020-2021, liga a IV-a va fi formată dintr-o serie de 16 echipe.
Liga a V-a: 2-3 serii pe criterii geografice.

Gabi Cârjaliu