Fost jucător al CSM Râmnicu Vâlcea, printre cei sancționați în dosarul unui meci suspect de trucare
Federația Română de Fotbal a aplicat sancțiuni severe în urma finalizării anchetei disciplinare privind un meci din Liga a III-a considerat suspect de influențare în scopul pariurilor sportive. Printre persoanele vizate se află și Samson Nwabueze, fost jucător al CSM Râmnicu Vâlcea, care evoluează în prezent pentru Viitorul Budești.
Fotbalistul a fost suspendat pentru o perioadă de un an din orice activitate legată de fotbal și a primit o penalitate sportivă de 200.000 de lei. Numele său apare pe lista celor sancționați în dosarul care are în prim-plan partida dintre Vulturii Fărcășești și Jiul Petroșani, meci asupra căruia au existat suspiciuni privind respectarea principiilor de integritate.
Arbitrul Iuliana Demetrescu a primit avertisment
Partida a fost condusă la centru de arbitrul FIFA Iuliana Demetrescu, una dintre cele mai apreciate brigăzi feminine din arbitrajul românesc. În urma analizării cazului, Comisia de Disciplină și Etică a FRF a decis aplicarea unui simplu avertisment în cazul arbitrului, aceeași sancțiune fiind primită și de arbitrul asistent Alina Mihoc.
În schimb, pentru jucători, oficiali și reprezentanți ai clubului implicați în anchetă au fost stabilite suspendări care însumează 171 de luni și amenzi sportive consistente, dosarul devenind unul dintre cele mai importante instrumentate de Federația Română de Fotbal în ultimii ani.
Legătură cu fotbalul vâlcean
Cazul are ecou și în județul Vâlcea prin prezența lui Samson Nwabueze pe lista persoanelor sancționate. Fundașul a îmbrăcat în trecut tricoul CSM Râmnicu Vâlcea, înainte de a-și continua cariera la Viitorul Budești.
Hotărârile Comisiei de Disciplină nu sunt definitive și pot fi contestate în conformitate cu regulamentele Federației Române de Fotbal.
Gabriel Cîrjaliu
