Focar de pestă porcină la Malaia! Zeci de animale găsite moarte

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică cu sprijinul Poliției Orașului Brezoi, Postului de Poliție Malaia și a specialiștilor din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea au acționat miercuri, 6 ianuarie, în comuna Malaia pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului african al peste porcine.

“Polițiștii au făcut verificări la o exploatație non-profesională deținută de un bărbat din comună, unde au fost identificate 43 de suine, pentru care acesta nu deținea documente de proveniență sau sanitar veterinare.
Din cercetări polițiștii au stabilit că bărbatul a achiziționat, din județul Sibiu, fără documente de provenință, 78 de suine, dintre care 34 au murit, parte din acestea fiind descoperite în apropierea exploatației.
Bărbatul a fost sancționat contravențional conform prevederilor H.G. nr. 984/2005 și O.G. 24/2016, cu amenzi în valoare de 5.600 de lei și a fost dispusă confiscarea, eutanasierea și îngroparea celor 43 de suine, activitate desfășurată cu sprijinul Primăriei Malaia” – se specifică în comunicatul IPJ Vâlcea.