Flacăra Horezu, primul succes din 2019

Singura reprezentantă a Județului Vâlcea în fotbalul mare, Flacăra Horezu, a reușit primul succes al anului. După ce în primele două runde din 2019 remizaseră pe propriul teren și în deplasare, elevii lui Adi Popa au plecat cu toate cele trei puncte de la Viitorul Domnești. A fost 0-1, singurul gol fiind marcat în minutul 12 de Gonzales Neamțu. Grație acestui succes, echipa noastră revine pe locul secund al clasamentului din Seria a III-a, la șase puncte distanță de lidera Oltul Turnu Măgurele. Horezenii joacă acasă în etapa viitoare, cu Flacăra Moreni. (G.C.)