Final de mandat! Parlamentul României pierde un profesionist desăvârșit – deputatul Vasile Cocoș

Timp de patru ani, Vasile Cocoș a reprezentat Vâlcea la nivel înalt în Camera Deputaților. Chiar dacă social-democratul a fost la primul său mandat, nu a avut nevoie de mult timp pentru acomodare și a fost activ pe parcursul întregii perioade în care a activat în Parlament.

Mici nu avea cum să fie altfel, având în vedere bagajul de experiență pe care l-a avut la dispoziție.
Vâlcean get-beget, născut la 21 ianuarie 1953, la Vlădești, Vasile Cocoș a fost consilier local al Municipiului Râmnicu Vâlcea dar și viceprimar. Este licențiat în Științele Ecomomice, după ce a absolvit Facultatea de Științe Ecomomice din cadrul Universității Timișoara și are un masterat în management financiar-namcar la Universitatea Constantin Brâncoveanu. A continuat în permanență să se specializeze și a urmat program postuniversitar la Colegiul Național de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București.

Eleganță în politică

În tot timpul în care a fost parlamentar, Vasile Cocoș a dat dovadă de o elegamță rar întâlnită în politica vâlceană. Nu a apelat niciodată la atacuri la persoană în intervențiile sale publice sau de la pupitrul Camerei Deputaților. De asemenea, a impresionat în plină pandemie când a donat Spitalului Județean Vâlcea jumătate din indemnizația de parlamentar, gestul său fiind apreciat de comunitate și semnalat de mass-media locală și națională. Parlamentul României pierde un profesionist desăvârșit, dar Vasile Cocoș va continua să își pună în valoare experiența în cadrul organizației județene a PSD Vâlcea.