Filiala Judeţeană Vâlcea a Asociaţiei Comunelor din România organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de auditor intern în sectorul public

Filiala Judeţeană Vâlcea a Asociaţiei Comunelor din România, cu sediul în comuna Vaideeni, sat Vaideeni, str. Principală, organizează, în perioada 01.02.2023 – 28.02.2023, concurs pentru ocuparea a două posturi de auditor intern în sectorul public COR 241306.
a) Condiţii de desfăşurare:
– Depunerea dosarelor se va face în data de 21 februarie 2023, între orele 10:00 – 12:00, la sediul secundar al filialei, situat în mun.Râmnicu Vâlcea, str.Calea lui Traian, nr.171, parter, județul Vâlcea;
– Selecția dosarelor va avea loc în data de 22 februarie 2023;
– Comunicarea rezultatelor etapei de validare a dosarelor se va face în data de 22 februarie 2023, la ora 15:00 (comunicarea se va face direct, telefonic către candidat și prin afisaj la sediul filialei Vâlcea);
– Concursul va avea loc la sediul filialei, situat în mun. Râmnicu Vâlcea, str.Calea lui Traian, nr171, parter, județul Vâlcea, după cum urmează:
• Proba scrisă: 27 februarie 2023, ora 10:00
• Proba orală (interviul): 28 februarie 2023, ora 14:00
b) Condiţii de participare pentru ocuparea posturilor de auditor intern:
– Studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul științelor economice sau juridice;
– Vechime în specialitatea studiilor: minimum 1 an;
– Experiență în administrația publică locală – constituie avantaj;
– Cunoştinţe operare calculator (Word, Excel, Internet Explorer, Power Point);
– Posesor de permis de conducere, cat. B;
– Stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
– Candidatul nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

c) Competențe profesionale, după caz, în domeniile:
– audit intern;
– managementul riscului, controlul intern şi guvernanţă;
– management;
– contabilitate;
– finanţe publice;
– drept;
– tehnologia informației.

d) Cerințe specifice:
– Disponibilitate pentru deplasări în județ în proporție de peste 80% din programul de lucru;
– abilități, calități și aptitudini necesare: integritate morală, independență și obiectivitate,
competență profesională, confidențialitate.
e) Bibliografia pentru ocuparea postului de auditor intern în sectorul public şi relaţii suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0746.220.356 sau la adresa de e-mail: audit.acorvalcea@gmail.com.

f) Dosarul de concurs va conţine în mod obligatoriu:
– Cerere de înscriere la concurs;
– Copia actului de identitate (originalul va fi prezentat pentru certificare);
– Copie a diplomelor de studii şi ale altor documente care atestă efectuarea specializărilor, (original prezentat pentru certificare);
– Copia carnetului de muncă, sau dupa caz, raport Revisal care să ateste vechimea în muncă;
– Copie permis de conducere (original prezentat ptr. certificare);
– Curriculum Vitae în format Europass;
– Cazierul judiciar, nu mai vechi de 30 zile;
– Adeverinţă medicală eliberată cu cel mult 6 luni anterior derularii concursului eliberată de către medicul de familie al candidatului sau, de către o unitate sanitară abilitată;
– Declaraţie pe propria răspundere că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

PREȘEDINTE,
Filiala Judeţeană Vâlcea a ACoR
Primarul Comunei Vaideeni
Achim-Daniel BĂLUȚĂ