Fermierii pot accesa Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020
Prefectul Radu Renga aduce la cunoștința celor interesați de Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 că măsurile de mediu și climă ce vor fi aplicate în anul 2017 pe terenurile agricole au fost făcute publice și pot fi consultate.
Astfel, măsurile de dezvoltare rurală adresate utilizatorilor de terenuri agricole care facilitează acordarea unor plăți anuale, pe hectar suprafață agricolă pentru compensarea totală sau parțială a costurilor suplimentarea și a pierderilor de venit suportate de fermieri se regăsesc în Măsura 10 ”Agro-mediu și climă”, Măsura 11 ”Agricultura ecologică” și Măsura 13 ”Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice”.
De asemenea, reprezentantul Guvernului în teritoriu informează că la nivelul instituțiilor implicate în elaborarea, implementarea și promovarea măsurilor de mediu și climă, au fost elaborate o serie de documente informative și de ghidare, utile în accesarea și implementarea cu succes a angajamentelor din cadrul acestor măsuri.
Totodată, vă aducem la cunoștință că pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.), documentele de informare pot fi accesate la link-ul următor: http://www.madr.ro/pndr-2014-2020/implementare/pndr/2014-2020/masuri-de-mediu-si-clima.html