Femeile social-democrate au oferit daruri copiilor din Pesceana şi Roeşti

În cursul acestei săptămâni, Președinta Organizației Județene de Femei a PSD Vâlcea, Daniela Oteșanu, împreună cu doamnele și domnișoarele din Biroul Județean al OFSD Vâlcea, au continuat seria de acțiuni începută în urmă cu o lună din cadrul “CARAVANEI SPERANȚEI”, ajungând astfel la sute de copii din comunele Pesceana și Roești.
12.
“Vreau să le mulțumesc colegelor mele care au fost alături de mine într-o acțiune de suflet pentru copiii vâlceni, acțiune denumită «BUCURII PENTRU COPII!». În afară de daruri, le-au adus copiilor și un spectacol oferit de «Teatrul de Păpuși», iar bucuria cu care au primit atât spectacolul, cât și darurile noastre, este cea mai mare mulțumire pentru mine și pentru colegele mele”, afirmă Daniela Oteșanu, Președinte Organizația Județeană OFSD Vâlcea.