Femeie prinsă la furat de Poliţia Locală Rm. Vâlcea

O femeie care încerca să sustragă doi europaleţi din lemn lângă gardul depozitului de materiale al supermarketului SUPECO a fost surprinsă de poliţiştii locali din zona de Nord a Râmnicului, miercuri, 9 noiembrie, în jurul orei 18.30.

Robertina Adela S., cu domicilul în com. Băiculeşti, jud. Argeş, locuia fără forme legale pe str. Carpaţi nr. 13, la soacra sa şi a fost identificată ca fiind cea care a încercat să fure. A fost solicitat un echipaj de la Poliţia Municipiului, care s-a prezentat la faţa locului şi a preluat cazul în vederea cercetărilor ulterioare. Se dovedeşte încă o dată necesitatea menţinerii unei patrule a Poliţiei Locale pe zona Nord a municipiului, prezenţa acestei structuri de ordine publică urmând să fie şi mai accentuată aici odată cu deschiderea, la începutul anului viitor, a postului permanent de Poliţie Locală de pe str. Timiş.