Femeie din Vâlcea găsită carbonizată în propria locuință

O femeie de 51 de ani a fost găsită carbonizată în propria locuință, după ce casa din localitatea Popești, sat Dăești, județul Vâlcea, a fost cuprinsă de un incendiu în noaptea de sâmbătă spre duminică, 29-30 aprilie 2023.

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la acoperișul unei case din localitatea Popești. La fața locului au intervenit un echipaj de la Punctul de Lucru Horezu și două echipaje de la Garda de Intervenție Râmnicu Vâlcea.
“La sosirea echipajelor la locul intervenției incendiul se manifesta generalizat, la o locuință pe o suprafață de 60 mp. În timpul misiunii de stingere, pompierii prezenți la fața locului au primit informația că o femeie care locuia în casa cuprinsă de flăcări nu este de găsit, motiv pentru care s-au început căutările. La scurt timp persoana a fost găsită carbonizată în interiorul locuinței. Victima este o femeie în vârstă de 51 ani”, au precizat pompierii vâlceni.
Până la stingerea incendiului, au fost afectate: un garaj și camera de locuit în suprafață de 20 mp, o anexă gospodărească de tip fânar/depozit de furaje, construit din cărămidă și lemn cu învelitoare de plăci de azbociment, în suprafață de 40 mp, și o aplecătoare din lemn în suprafață de aproximativ 5 mp.
Cercetarile preliminare arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma exploziei unui recipient cu gpl.
Incendiu a fost lichidat la ora 00.34.