FC Păușești Otăsău termină turul pe podium

FC Păușești Otăsău este surpriza plăcută a acestui tur de campionat din Superligă. Echipa primarului Cătălin Avan a jucat în deplasare contra fotbaliștilor de la Oltul Ionești și a reușit să se impună cu 5-2.

“Chiar dacă părea că va fi un meci ușor, nu a fost chiar așa. Ioneștenii au condus până în minutul ’80. La pauza a fost 2-0. În repriza a doua am redus din handicap prin Tilioiu Adrian, dar în minutul ’75 scorul s-a făcut 3-1, gazdele marcând din penalty. În minutul ’80 Dani Bardac a înscris din voleu sub bară după o centrare perfectă a juniorului Mădălin Iordănescu. Până la final Tilioiu a mai punctat de 3 ori ducând scorul la 5-3 pentru Păușești. Ultimele 15 minute am riscat totul pe cartea atacului și ne-a ieșit de data aceasta. A fost una din cele mai muncite victorii și le mulțumesc pe această cale jucătorilor”, spune managerul de la FCPO, Iulian Toabeș.
“După terminarea turului FCPO se află pe podiumul Superligii la egalitate de puncte cu FC Băbeni. Nu este ușor să te bați de la egal la egal cu orașe precum Băbeni, Călimănești sau echipele din Rm. Vâlcea care dispun de bugete mai mari ca noi și care fac și antrenamente. Sperăm ca și după terminarea returului să ne situăm în primele 6 și vom fi bucuroși”, completează primarul Cătălin Avan.

Gabi Cârjaliu