FC Păușești-Otăsău, debut cu dreptul în returul Superligii

FC Păușești Otăsău continuă să fie surpriza plăcută a acestui sezon al Superligii de Fotbal. Trupa lui Cătălin Avan a terminat turul de campionat pe podium și a debutat cu dreptul și în retur. Bârlogenu și compania s-au deplasat la Orlești acolo unde oaspeții s-au impus cu 5-3 în fața gazdelor. Pentru FCPO au marcat Bârlogeanu (2), Tilioiu (2) și Fistogeanu. În etapa viitoare, echipa primarului Avan joacă pe propriul teren în fața ultimei clasate, Stejarul Vlădești. (G.C.)