Extinderea rețelei de gaze naturale din Râmnic, finanțată prin ”Anghel Saligny”

Veste excelentă pentru râmnicenii care încă nu beneficiază de rețeaua de alimentare cu gaze naturale. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke l-a anunțat pe primarul Râmnicului, Mircia Gutău, că proiectul a fost preluat de Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” de la Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Contractul se va semna până pe data de 9 mai și finanțarea este garantată. Astfel, de alimentarea cu gaze naturale vor beneficia gospodăriile aflate pe raza a 39 de kilometri din zonele Troianu, Copăcelu, Stolniceni, Goranu, Dealul Malului, Râureni, Căzănești, Aranghel, Ostroveni, Colonia Nuci, Poenari, Știrbei Vodă și Buda. Valoarea totală a investiției depășește 31 de milioane de euro.
“Este o veste excelentă, sunt bucuros că vom semna contractul. Au fost mulți care au spus că nu avem șanse. Eu am spus că atât timp cât ne permite legea suntem obligați să încercăm și uite că am reușit”, spune primarul Mircia Gutău.