Extinderea parcului fotovoltaic, proiect al primarului Nicolae Concioiu
La Gușoeni, pe copertinele târgului săptămânal sunt montate panouri fotovoltaice care pompează energie în rețeaua de medie tensiune.
„Curentul produs de actuala centrală intră în sistemul național și este un lucru bun. Anul trecut am consumat curent de un miliard de lei și ni s-a amortizat consumul la jumătate. Trebuie să spun totuși că în localitate avem iluminat stradal în toate satele, care funcționează fără restricții. Sistemul de iluminat este unul inteligent, cu telegestiune, la ora 12 noaptea scade la jumătate consumul. La Gușoeni funcționează de peste patru ani această centrală fotovoltaică, și îmi aduc aminte că în anul când s-a construit nu am putut organiza ziua localității fiindcă se montau panourile, iar în toamna respectivă i-am dat drumul. În momentul acesta energia electrică este o mare problemă, suntem în discuții cu privire la mărirea centralei”, a precizat primarul localității Gușoeni, Nicolae Concioiu.