Expoziţie caritabilă pentru Daniela la Biblioteca Judeţeană

Joi, 14 decembrie, de la ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanu” din Râmnicu Vâlcea are loc o expoziţie cu vânzare de obiecte decorative. Banii strânşi vor ajuta o mică artistă de doar 9 ani să lupte pentru viaţă.

Daniela Nicolle Oncescu este o micuță creatoare de artă de numai 9 ani, elevă în clasa a II-a, care suferă de o boală grea. Are nevoie urgentă de ajutorul vâlcenilor.
Daniela a primit brusc diagnosticul de ciroză hepatică avansată. Șansa ei a venit de la Clinica Necker, din Franța, unde trebuie să ajungă de urgență luna viitoare, însă costurile tratamentului sunt enorme.
Obiectele sunt realizate de mai mulți copii voluntari. Cele mai frumoase vor fi vândute la licitație și celelalte la bucată. Acțiunea este organizată de Liga Femeilor Creștin Ortodoxe Vâlcea și Asociația Mămici din Vâlcea la inițiativa inginerului Bogdan Țigaret.
Un sprijin aparte îl vor da cei mai mici cercetași de la Centrul local “Radu de la Afumați” al Organizației Naționale “Cercetașii României”.
Mai mulți “lupișori” (categoria 7-10 ani) și “exploratori” (categoria 10-14 ani) au confecționat în ultimele zile obiecte pe care le vor expune la un stand propriu și care sigur vor atrage atenția vizitatorilor.
Micuții cercetași vor să o ajute pe Daniela.
Mai mici sau mai mari, împreună vom pune umărul la strângerea banilor de care Daniela are atâta nevoie! Hai si tu la Biblioteca, începând cu ora 17, sigur vei găsi ceva potrivit făcut de mâna copiilor și care să merite o sumă mai mare sau mai mică de bani! Împreună suntem mai puternici.