Eugen Neață, declarație politică: Munții Făgăraș leagănul istoriei milenare a românilor în pericol!

Astăzi, 26 Iunie 2019, deputatul socoal-democrat Eugen Neață a susținut în Camera Deputaților declaraţia politică
“Munții Făgăraș leagănul istoriei milenare a românilor în pericol”, prin care atrage atenția asupra zonei care este înstrăinată străinilor.

“Plecând de la dezbaterile publice organizate în județele Vâlcea, Brașov, Sibiu și Argeș privitoare la Fundația Conservation Carpathia, care paradoxal are intenții patrimoniale și nu acționează voluntar pentru salvarea naturii, am luat la cunoștință următoarele: Întreaga zonă a munților Făgăraș, acolo unde a fost leagănul civilizației române, unde a trăit Basarab I, Vlad Țepeș și Mircea cel Bătrân, acolo unde s-a născut Țara Românească, am aflat că, într-o seară, “celebrul” premier al României, Dacian Cioloș, a hotărât, printr-un Memorandum, s-o dea cu totul străinilor.
Astfel, deși toată legislația europeană pune pe primul plan dezvoltarea durabilă a comunităților, conservarea biodiversității naturii așa cum a creat-o Dumnezeu și a ajutat-o omul, cu toate poienile cu flori, cu pădurile sale, cu stânele cu oi, vite și cai, cu satele și locuitorii lor, cu râurile și drumurile construite de oameni pentru a le face viața mai ușoară, Dacian Cioloș împreună cu ministrul Cristina Palmer, ajutați chiar de membrii fundației Carpathia au scris un Memorandum pe care, a doua zi l-au aprobat în ședința de Guvern, fără a avea aprobările interministeriale necesare!
Pun întrebarea legitimă: Ce alt act administrativ încheiat astăzi de o autoritate este mâine aprobat în Guvern? Niciunul!
În calitatea pe care o am, de deputat în Parlamentul României, reprezentant al poporului în forul legislativ al statului, cer Guvernului României să analizeze modul prin care acel Memorandum a fost întocmit și aprobat de Dacian Ciolos și apoi, să-l revoce de îndată!
Munții Făgăraș sunt leagănul civilizației române, simbolul întemeierii statului român. Sunt și trebuie să rămână în permanență legătura dintre oamenii zonei și așa cum aceștia i-au păstrat, conservat și dezvoltat 2000 de ani, sunt convins că o mai pot face încă 2000 de ani de aici înainte!
Așadar, să redăm românilor dreptul de a avea în continuare acces la munții și pădurile lor, de a putea pășuna în continuare turmele în munți, de a beneficia de lemnul de foc și de a putea să viziteze oricând doresc cetățile construite de străbunii lor.
În munții Făgăraș se află Transfăgărășanul, construcție monumentală a acestei țări, făcută cu priceperea și sacrificiul inginerilor, militarilor și muncitorilor români. Astăzi, Transfăgărășanul este o mândrie națională pentru noi românii.
Un parc național înseamnă declararea închiderii acestui drum de excepție. Acceptă românii acest lucru?!
Să ne spună Dacian Cioloș, unde în Europa un parc național s-a înființat într-o zonă atât de populată ca Munții Făgăraș?
Unul din moștenii locului sintetiza istoria milenară a Munților Făgăraș prin cuvintele: “Nouă, oamenilor de la munte nu a venit nimeni să ne dea nimic! Toată lumea a venit și a luat!”.
De aceea, noi reprezentanții poporului trebuie să facem dreptate, să cerem cu toții revocarea Memorandumului!
Cetățenii străini, care nu au proprietăți în țara lor vor să devină stăpâni pe munții noștri! Românii sunt stăpâni peste munții lor și așa trebuie să rămână!
Simbolic, în data de 06 iulie 2019, voi merge în Munții Făgăraș, la Bâlea Cascadă, să arborez acolo drapelul României!” – Eugen Neață, deputat PSD Vâlcea.