Elev din Drăgoeşti s-a spânzurat la 18 ani

Un tânăr în vârstă 18 ani, din comuna Drăgoeşti, elev în clasa a XII-a la un liceu din Râmnicu Vâlcea a decis să-şi pună capăt zilelor în după-amiaza zilei de luni, 20 iunie. A fost găsit fără suflare într-un fânar, spânzurat de o grindă.

Se pare că locuia singur, părinţii săi fiind plecaţi la muncă în străinătate. Momentan nu se cunosc motivele pentru care adolescentul a decis să recurgă la acest gest. Trupul fără suflare a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei, stabilindu-se că a murit din cauza asfixierii mecanice prin spânzurare. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.