Echipamente sportive pentru fotbaliștii din Mateești

Primarul comunei Mateești, Cosmin Anghelescu, a dus la îndeplinire încă o promisiune făcută în campania electorală. Astfel, Consiliul Local a achiziționat echipamentele sportive (treninguri) pentru jucătorii echipelor ACS Viitorul Mateești de juniori și seniori.
“Fotbaliștii au primit echipamentele pe care, sperăm noi, le vor purta cu mândrie la evenimentele viitoare. Succes tuturor! Sportul te învață să ai caracter, te învață să joci după reguli, te învață ce înseamnă să câștigi și să pierzi, te învață ce este viața. Un jucător este cel care se ridică, chiar și atunci când nu mai poate. Important este să facem sport și să ne maturizăm în joc”, spune edilul din Mateești.