Echipa lui Avan revine în Superligă!

Una dintre echipele de tradiție ale fotbalului vâlcean, FC Păușești Otăsău, revine în primul eșalon, Supeliga, după o pauză de doi ani.

„Pentru a face faţă în această competiție, vom face 4 sau 5 transferuri pe posturile deficitare.Vor fi jucători care au activat la Superligă anul trecut,chiar la primele 2 clasate. Până nu avem transferurile parafate, nu putem să vă dăm numele lor. Este îmbucurător că la echipă a rămas aproape tot grupul de anul trecut, doar 2 jucători și-au anunțat plecarea.Împreună cu domnul primar Cătălin Avan am înființat un club nou, Primăria Păușești Otăsău făcând parte din asociația ACS FOTBAL CLUB PĂUȘEȘTI OTĂSĂU. Vom avea și o echipă de juniori A1, de care se va ocupa Ion Oaie, împreună cu Florin Para. Echipa este formata din copii de la Surpate şi Păușești Otăsău, cu vârste între 14-18 ani. Avem deja aproximativ 20 de juniori care își doresc să evolueze într-un campionat organizat. Ne bucură faptul că juniorii vin la terenul de sport în număr cât mai mare și mai uita de tablete, telefoane, preferând să facă mișcare”, spune managerul clubului FC Păuşeşti Otăsău, Iulian Toabeş.
La sfîrşitul acestei săptămâni se dă startul unei noi ediţii de campionat în Superliga Vâlcea. FC Păuşeşti Otăsău va juca, în prima etapă, acasă, cu ASCSC Orleşti, într-o reeditare a meciului de baraj din vară, disputat la Fedeleşoiu. Atunci, deşi a condus la pauză cu scorul de 2-0, gruparea din Păuşeşti Otăsău a pierdut finalmente, 2-3, şi urma să joace un alt meci de baraj pentru promovare / rămânere în Superligă c u FC Băbeni. Însă, şi FC Băbeni a rămas în primul eşalon fotbalistic al Vâlcii, pe locul rămas liber de Viitorul Dăeşti, echipă care va juca, din toamnă, în Liga a 3-a.

Gabi Cârjaliu