Dumanska face senzație la Europene

România a terminat Grupa D a Campionatului European din Franța cu maximum de victorii. După succesele cu Cehia și Germania, elevele lui Martin Ambros au jucat meciul vedetă în fața Norvegiei, campioana europeană en-titre.

Româncele s-au impus la șapte goluri diferență și au terminat pe prima poziție a clasamentului, mergând în grupele principale cu Punctaj maxim. Jucătoarea meciului a fost desemnată Iulia Dumanska, handbalista echipei vlcene SCM Râmnicu Vâlcea. Aceasta a avut 14 intervenții salvatoare și o rată de reușită de 44%. Portarul României a dezvăluit că echipa noastră nu a simțit presiunea adversarei, care era considerată principala favorită la câștigarea medaliei de aur. „Mă bucur din tot sufletul că am reuşit un meci superb împreună cu fetele mele. Ne bucură victoria şi acum ne vom pregăti pentru meciul care va urma. Noi am încercat să facem un joc bun, nu ne-a interesat ce adversar aveam în faţă. Am fost foarte concentrate şi ne bucurăm că am câştigat. Acum ne pregătim pentru grupa care urmează”, a spus Iulia Dumanska, la TVR. În lot sunt și alte două handbaliste de la SCM Râmnicu Vâlcea, Cristina Florica și Raluca Băcăuanu. Florica a fost titulară până acum în timp ce Băcăuanu și-a făcut datoria de fiecare dată când a intrat pe teren. (G.C.)