Dublă lansare de carte la Biblioteca Judeţeană Vâlcea! Scriitorul vâlcean Lucian Ciuchiţă revine pe plaiurile natale cu două cărţi de excepţie!

Lucian Ciuchiţă este singurul scenarist european care a dat în judecată 5 studiouri de la Hollywood pentru că i-au plagiat un scenariu şi au realizat filmul Escape Plan, cu Arnold Schwarzenegger şi Sylvester Stallone.
Scenaristul este unul din cei mai cunoscuţi absovenţi ai Liceului Energetic din Râmnicu Vâlcea, făcând parte dintr-o promoţie (1987) care a dat ţării câţiva chirurgi de renume, economişti, un mare fizician şi mai mulţi scriitori şi jurnalişti.
Vineri, 31 martie 2023, la ora 18.00, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea va avea loc o întâlnire cu autorul Lucian Ciuchiță, poet, romancier, dramaturg, eseist si scenarist. Cu acest prilej vor fi lansate volumele sale „Miracolul din Normandia” și „Atracius”, ambele apărute la Editura „Ecou transilvan”.
„Sunt un scriitor care crede că poate să schimbe ceva în mişcarea haotică a lumii, o biată fiinţă care vrea să transmită un „ecou” în peştera ignoranţei, un Om care îşi doreşte ca Binele să învingă Răul Absolut. Sunt un izvor nesecat de idei, o câmpie plină cu flori sălbatice, un cer împânzit de nori jucăuşi, ca focurile de artificii care spulberă întunericul nopţii; un spirit liber care dansează în jurul focului lăuntric… un simplu Om. Sunt un naufragiat pe o insulă a singurătaţii stilistice, un supravieţuitor al vremurilor moderne, o amintire pentru generaţiile viitoare”. (Lucian Ciuchiţă)

Despre autor:
Ca scriitor, debutează in 1996, cu volumul de poezii „Oameni si țărmuri”, cu prefața de Marin Sorescu. Este discipolul maestrului Marin Sorescu, cu care a avut o frumoasă colaborare, in ultimii ani de viață ai regretatului scriitor. Au urmat alte două volume de poezii, „Căutătorul de zimbri” și „Florile binelui”, iar primul roman, „Comisarul Caron-Dispariția”, a fost publicat in 2005. In perioada 1997–2006 a publicat mai multe cărți economice și o analiză a fenomenului terorist contemporan. A scris trei scenarii de film de lung metraj și a realizat trei filme documentare. Până in momentul de față, a publicat 30 de cărți, atât volume de poezie cât și romane, nuvele, eseuri. Cele şaisprezece romane se găsesc în toate librăriile din România și se bucură de aprecierea cititorilor. Iată o listă cu acestea: “Insula Purgatoriului” (roman distopic);”Copoiul din Cardiff” (roman polițist-filozofic),”Taifun in adancuri” (thriller), “Gemenii lui Bormann” (roman istoric),”Celeste-Planeta Purgatoriului” (SF, fantasy), un volum de eseuri filozofice intitulat “Monada Ratiunii”, romanul pamflet “Desertul fluturilor albi”, “Submarinul teroristilor” (roman de spionaj) şi romanul semi-autobiografic, “250 de kilometri si un secol de amintiri”, “Pasărea de Foc a tinereții”(roman), “Plutonul nătăfleților si alte povestiri”… In 25 iunie 2019, a fost lansat romanul “Cuțitele rosii”, la Muzeul Național al Literaturii Române. Romanul “L’Île du Purgatoire”, lansat la Salon du Livre-Paris in data de 17 martie 2019, se bucură de recunoaștere internațională, fiind promovat in țările francofone. Romanul amintit a fost lansat și la Salon du Livre de Montreal 20–25 noiembrie, 2019… De fapt, o dublă lansare, doarece romanul, „Ce caută povestea mea în filmul lor”, a fost lansat in data de 24 noiembrie 2019, la Târgul Gaudeamus. In luna martie 2020, romanul “Cercul negru” a fost publicat de Editura Libris, fiind programata o lansare in data de 12 martie 2020, la Muzeul Național al Literaturii Române, anulata din cauza pandemiei cu Covid-19. Tot in luna martie 2020, volumul de povestiri “La constellation des papillons blancs” a fost publicat în Franţa. Volumul de povestiri se bucură de aceeaşi recunoaştere internaţională, fiind promovat, la fel ca şi romanul “L’Île du Purgatoire”, în toate ţările francofone, dar si în Japonia. Anul 2021 a început cu lansarea romanului ” Poveşti de iubire în vremuri de război”, publicat la editura Ecou Transilvan la Cluj-Napoca, chiar în primele zile ale lunii ianuarie. A urmat tripla lansare de carte la Muzeul National al Literaturii Române, pe 26 mai 2021, autorul prezentându-ne romanele : “Zile de plumb”, publicat în decembrie 2020 de editura LiterPress Publishing, “Poveţti de iubire în vremuri de război” şi volumul de povestiri în limba franceză ” La constellation des papillons blancs” .Pe data de 19 septembrie 2021, La Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Lucian Ciuchiţă lansează romanul romance-SF ” ATRACIUS”, apărut la editura Ecou Transilvan Cluj-Napoca