Drapelul găurit, simbol al loviturii de stat

“Partidul Socialist Român condamnă pe toți cei care, în decembrie 1989, au găurit Drapelul României și pe toți cei care atentează la integritatea lui. Orice gaură în drapelul unui stat înseamnă atac direct la independența, suveranitatea, integritatea și unitatea statului respectiv”, afirmă dr. ec. Constantin Rotaru, preşedintele Partidului Socialist Român.

“Acum, după 26 de ani, putem afirma că cei care au dat lovitura de stat în 1989 și-au ales foarte bine simbolul. Ei au fost foarte transparenți! Ne-au anunțat cum văd ei România viitoare: un stat care va trebui să nu mai fie independent, să nu mai fie suveran și a cărui integritate și unitate nu mai contează.
Îndepărtarea stemei de pe drapel a fost un alt semnal foarte explicit: Românii nu trebuie să mai fie proprietari ai munților, pădurilor şi bogățiilor subsolului românesc sau ale pământului românesc, așa cum s-a și întâmplat.
Altfel spus, cine a avut numai o clipă de luciditate, a înțeles că lovitura de stat a avut ca obiectiv transformarea României într-o colonie și a poporului român într-un popor de sclavi.
Cel mai trist este faptul că azi, după 26 de ani, mai sunt unii care, în cel mai sfidător mod, flutură cu nedisimulată mândrie, în prezența conducătorilor țării, DRAPELUL GĂURIT. Și atunci, înțelegând că cei care flutură drapelul găurit sunt ori inconștienți ori trădători, obligatoriu trebuie să ne punem mai multe întrebări:
Ce fel de conducători avem?
Conducătorii noștri sunt, cu toții, inconștienți sau trădători?
În slujba cui sunt conducătorii noștri?
În concepția Președintelui României care e drapelul țării pe care o conduce?
Partidul Socialist Român condamnă atitudinea parlamentarilor români, a guvernanților români și a tuturor președinților României care au asistat și asistă, cu multă pasivitate, la modul cum flutură unii români drapelul găurit.
De aceea, Partidul Socialist Român cere parlamentarilor și Guvernului României să inițieze o lege prin care să prevadă o pedeapsă cu lipsire de libertate pentru toți cei care mai flutură DRAPELUL GĂURIT sau pentru cei care mai atetează, în orice fel, la integritatea simbolului nostru național”, afirmă dr. ec. Constantin Rotaru, președinte al Partidului Socialist Român.