Două proiecte importante pentru Galicea
Încep să apară noi vești bune pentru locuitorii comunei Galicea. Prin programul Anghel Saligny, au fost aprobate două proiecte cu o valoare de peste 250 miliarde lei vechi.
“Am primit finanțare pentru canalizare Brătia Vale și Cocoru și ni s-a aprobat proiectul de asfaltare drumuri de interes local! Urmează realizarea proiectelor tehnice, ulterior va începe execuția. Acesta este răspunsul nostru pentru cei care aruncă cu mizerii și neadevăruri! Lucrurile bune întotdeauna vor învinge! Pentru că binele este mai presus de orice rău! În curând o să primim vești bune și pentru celelalte proiecte! Cu răbdare, încetul cu încetul, vom realiza ce am promis!”, spune primarul de la Galicea, Alexandru Mărăcine.