A doua întâlnire a primarului Mircia Gutău cu locuitorii din cartierul Ostroveni

Miercuri, 19 iulie, la Cinematograful ”Geo Saizescu”, a avut loc cea de-a doua întâlnire a primarului Mircia Gutău şi a altor reprezentanţi ai administraţiei locale cu locuitorii din cartierul Ostroveni, zona situată la Vest de bd. Tineretului.


La debutul acesteia, edilul-şef a ţinut să enumere o serie de investiţii – finalizate, în derulare sau în proiect – avute în vedere pentru acest cartier şi pentru zona de Sud a municipiului. Astfel, primarul Gutău a menţionat emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru modernizarea Târgului Râureni, proiectul de creare a unei benzi de accelerare pentru maşinile caremerg spre Drăgăşani venind de sub pasajul Râureni, necesitatea lărgirii carosabilului în zona sensului giratoriu de la capătul bdului Dem Rădulescu, demararea lucrărilor la prelungirea bd. Tineretului spre Nord, demararea schimbării iluminatului public pe faleza râului Olăneşti şi pe podul peste Olăneşti de pe bd. Tineretului, finalizarea – în aproximativ două săptămâni – a parculuide la Catedrala Ostroveni, alocarea unor fonduri pentru reabilitarea exterioară a acestui lăcaş de cult, finalizarea exproprierilor pentru cimitirul din zona Târgului Râureni, pentru care se face proiectarea, prelungirea aleii de promenadă pe malul Oltului până la DN 64, lucrările de schimbare şi reabilitare a acoperişurilor la şcolile generale 9, 10 şi 13 din cartier, aprobarea finanţării PNDL pentru construirea unei noi grădiniţe, deschiderea, pe 31 iulie, a Căminului pentru Persoane Vârstnice, demararea achiziţionării unor terenuri în vecinătatea Ştrandului Ostroveni pentru extinderea zonei turistice, crearea a 420 de locuri de parcare pe str. Ostroveni, de la Ştrand până la intersecţia cu drumul naţional, crearea unei parcări în zona Parcului Industrial Sud pentru parcarea peste noapte a maşinilor de marfă, finalizarea recentă a bretelei de acces din zona Dedeman, viitoarea realizare a unui sens giratoriu la intersecţia DN64 cu DN67 de la Troianu, modernizarea tuturor locurilor de joacă din cartier după modelul celor de la ”Cina” şi de la Grădina Zoologică, recent reabilitate, realizarea unui loc de joacă în spatele Complexului W şi aaltuia pe bd. Dem Rădulescu, achiziţionarea şi montarea, în perioada următoare a 60 de ghene de gunoi moderne, trecerea la sistemul de iluminat public pe LED-uri în tot cartierul, după modelul celui deja existent pe str. Mihai Eminescu, reabilitarea pistelor de biciclete de pe bd. Dem Rădulescu care va demara după data de 15 august, modernizările făcute la Ştrandul Ostroveni şi menţinerea accesului gratuit pentru pensionari, în zilele de luni – joi, amenajările de străzi din zonă – str. Ion Creangă, str. Veteranilor, str. Corneliu Coposu, crearea unui noi parc în cartier sau realizarea unui WC public lângă locul de joacă din zona ”Cina”.Problemele supuse atenţiei conducerii primăriei cu această ocazie de cetăţenio prezenţi în număr de câteva zeci în sala Cinematografului ”Geo Saizescu” au fost dintre cele mai diverse: existenţa în număr mare a câinilor fără stăpâni, dar şi problemele create de câinii scoşi la plimbarede stăpânii lor, necesitatea unei prezenţa mai puternice a Poliţiei Locale în zonă, stadiul programului de reabilitare termică – primarul Mircia Gutău anunţând că are semnale că în două luni programul cu finanţare europeană din acest domeniu se va debloca, iar Râmnicul are cele maimulte proiecte deja întocmite pentru reabilitări de blocuri – regimul (nu întotdeauna respectat) al parcărilor rezidenţiale, necesitatea montării unor băncuţe şi a unor coşuri de gunoi, problemele de trafic din zona centrală sau parcarea dubiţelor de firme şi repararea de maşini în parcările dintre blocuri. Primarul şi-a notat toate aspectele semnalate şi a şi stabilit o serie de vizite, în zilele următoare, pentru verificarea celor reclamate.Seria întâlnirilor cu râmnicenii, pe cartiere, se va relua în a doua parte a lunii august.