Doi copii minori din Drăgoeşti preluaţi de Grupul de Intervenţie Rapidă

Proiectul inițiat de prefectul Radu Renga, Grupul de Intervenție Rapidă, gândit ca un parteneriat interinstituțional cu scopul de a preveni și combate fenomenul de abuz împotriva persoanelor continuă să aibă efecte în județ, reușind să aducă, joi, 2 februarie, în custodia Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea doi copii minori.

Cea de-a doua acțiune a Grupului de Intervenție Rapidă a avut loc în cursul zilei de joi, 2 februarie, la sesizarea conducerii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vâlcea, în persoana domnului director exectutiv Nicolae Badea. În urma apelului, membri ai Grupului de Intervenție Rapidă, respectiv ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea, ai Serviciului Județean de Ambulanță Vâlcea, ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vâlcea, precum și ai Instituției Prefectului- județul Vâlcea, s-au deplasat în regim de urgență în localitatea Drăgoești. Acțiunea s-a finalizat prin preluarea celor doi copii minori de reprezentanții DGASPC Vâlcea, iar în momentul de față, aceștia se află în custodia instituției menționate, care urmează să instituie măsurile ce se impun într-o asemenea situație.
Menționăm că cei doi minori se aflau sub monitorizarea atât a specialiștilor din cadrul Primăriei Drăgoești, cât și a celor din cadrul DGASPC Vâlcea. De asemenea, s-a considerat că este necesară instituirea măsurilor de protecție de urgență, date fiind atât situația stării de sănătate a ambilor părinți, cât și necesitatea asigurării condițiilor de îngrijire adecvate pentru cei doi minori.
Reamintim că proiectul inițiat și implementat de reprezentantul Guvernului în teritoriu a avut prima sesiune de formare în data de 19 octombrie 2016, în orașul Brezoi. La deschiderea sesiunii, prefectul Radu Renga preciza că își dorește ca prin asemenea întâlniri să se creeze ”o rețea de comunicare” în rândul comunităților.
Instituțiile implicate în planul de colaborare sunt următoarele: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Școlar Județean, Serviciul de Ambulanță, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane- Centrul Regional Pitești.