DJST duce la mare copii defavorizați și cu handicap

Deseori când ne aflăm într-o situație dificilă ne dorim să o depășim cât mai curând posibil. Pentru asta facem tot ce ne stă în putință, pentru ca disconfortul creat de momentul acela să fie înlăturat.

Ce faci însă atunci când te afli permanent într-o situație dificilă și nu ai cale de ieșire? Greu de imaginat, dar și mai greu de gestionat, astfel că pentru a rezolva temporar situațiile în care se află familiile cu probleme sociale, dar mai ales pentru a oferi puțină bucurie copiilor aflați în astfel de situații, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, împreună cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, se străduiesc să aducă un zâmbet pe fața copiilor defavorizați, oferindu-le un sejur la Marea Neagră. În perioada 22.08.2017-27.08.2017, un grup de 48 de copii, vor merge să simtă briza mării și să se bucure de soare în Centrul de Tineret 2 Mai, aflat în adminisatrarea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța. Și pentru ca tabloul să fie complet, D.J.S.T. Vâlcea s-a gândit și la copiii cu dizabilități, deoarece și aceștia vor merge în aceeași locație, dar cei 100 de beneficiari, vor avea acest privilegiu din data de 30-08.2017, până în data de 04.09.2017. Aceștia provin de pe raza județului Vâlcea, din Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni și Asociația de Terapie în A.D.H.D. “Menționăm faptul că Ministerul Tineretului și Sportului, se implică activ în viața copiilor și tinerilor defavorizați, alocând de fiecare dată sumele de bani necesare unor astfel de proiecte, căruia îi și mulțumim pentru sprijinul acordat.”, spune directorul DJST, Bogdan Marinescu. (G.C.)