Dispensarul uman din Mogeşti-Slătioara, la standarde europene
Primarul Comunei Slătioara, Sorin Romcescu, a dat ordinul de începere al lucrărilor la dispensarul uman, construcţie care se va ridica în satul Mogești. Administraţia locală din Slătioara a obţinut finanţare prin PNDL-2 pentru construirea unui dispensar medical în satul Mogeşti, un proiect în valoare de 27 de miliarde de lei vechi şi pentru modernizarea a 4 kilometri de drumuri de interes local.
Centrul va fi dotat cu echipamente avansate, capabile să susţină servicii medicale echivalente cu cele din clinicile de la nivelul judeţului. Pe lângă toate acestea, dispensarul va fi prevăzut cu instalaţie de oxigen, cărucioare medicale pentru transportul pacienţilor, paturi multifuncţionale, truse medicale echipate conform cerinţelor legislaţiei în vigoare, inclusiv o plasmă medicală.
“Pe 10 iulie am dat ordinul de începere al lucrărilor. Este o iniţiativă care va fi în beneficiul comunităţii din Slătioara, dar, cu siguranţă, şi al întregii zone. Toţi vor găsi aici un loc în care să-şi rezolve problemele de sănătate, într-un mediu foarte elegant, cu aparatură de ultimă generaţie”, afirmă primarul.