Despre iubire cu Luciana Marinescu, la Librăria Alexandria din Mall

Duminică, 14 februarie, în River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea, la ora 17.30, are loc o lansare a unei căţi care merită citită de orice adolescent, dar şi de orice adult care a iubit măcar o dată în adolecenţă.

Prietena noastră, Luciana Marinescu, este o cunoscătoare a generaţiei de azi de adolescenţi. Mamă a trei copii, o mamă excelentă aşa cum majoritatea femeilor născute în Zodia Scorpion sunt, ea a pătrus în universul aproape închis al adolescenţilor de azi.
Romanul “Iubiri de liceu” poate fi citit pe nerăsuflate în câteva ore. Este a treia carte publicată de Luciana în ultimii trei ani şi cea mai bună dintre ele. Romanele care-l preced sunt „Ancorat în trecut” (2014) și „Traseul unei vieți anterioare” (2015).
Romanul a avut parte de o primă lansare la Sibiu în 13 decembrie şi apoi la Piteşti în 21 ianuarie. Autoarea locuieşte în Curtea de Argeş, dar se află într-un turneu de promovare a acestei cărţi deosebite.
La Alexandra Librării, de la ora 17.30, de “Ziua Îndrăgostiţilor” puteţi obţine un autograf şi discuta despre probelmele adolescenţilor de azi cu Luciana Marinescu şi invitatul ei, profesorul Cati Deaconu.
Cartea este adresată atât adolescenţilor, părinţilor cât şi cadrelor didactice, deoarece în ea se reflectă nevoia de comunicare şi afectiune pentru adaptarea adolescenţilor la vremurile pe care le trăim. Avem o poveste de iubire între doi liceeni, fata simplă, orfană crescută la ţară dar cu principii sănătoase şi băiatul plin de fiţe, cum se spune astăzi, arogantul băiat de bani gata. Ei nu-şi pot recunoaşte dragostea datorită diferenţei sociale. Este o “carte proiect” care trebuie să ajungă în cât mai multe licee din ţară.

Traian GUMINSKI