Derby vâlcean în Cupa României

Formațiile vâlcene calificate în turul secund al Cupei României și-au aflat adversarele din următoarea rundă. Miercuri de la orele 17.30, pe stadionul din Zăvoi se vor lupta pentru calificare SCM Râmnicu Vâlcea, formație promovată în eșalonul al treilea și Viitorul Dăești, grupare care a ratat la mustață accederea în Liga a II-a. Confruntarea se anunță una interesantă, chiar dacă elevii lui Gabriel Mangalagiu par favoriți în condițiile în care dăeștenii sunt în plin proces de reorganizare. Și călimăneștenii de la Cozia au învins în precedenta etapă, dar a pierdut la masa verde contra Flacărei Horezu, din cauza faptului că trupa lui Vasile Ilinca nu a folosit juniorii impuși de regulament. Formația din orașul olarilor are o misiune dificilă în deplasare cu Jiul Petroșani.