Derby onorat. SCM a cedat la limită în fața Rapidului

Partida din Liga Florilor dintre SCM Râmnicu Vâlcea și Rapid București a avut toate ingredientele unui derby de calitate. Oaspetele au venit însoțite de o galerie zgomotoasă, în timp ce Brigada Noastră a făcut spectacol, iar iubitorii handbalului din Vâlcea au umplut până la refuz Sala Polivalentă. În teren cele două formații au practicat un handbal spectaculos, iar în evidență au ieșit câte o handbalistă din fiecare tabără, handbaliste al căror nume spune enorm pentru sportul cu balonul mic din România și în special din Vâlcea. Cea mai bună marcatoare a municipalelor a fost Alicia Gogârlă, fiica fostei mari handbaliste, Simona Gogârlă, în timp ce tunarul rapidistelor a fost Sorina Târcă Grozav, iar despre cine a fost Mariana Târcă nu trebuie să vă povestim prea multe, fiind foarte cunoscută în lumea sportivâ. Totul a fost la limită, Rapid intrat la pauză cu un avantaj minim, 16-15 și a terminat învingătoare tot la un gol diferență, 33-32. Din păcate, echipa noastră a întrerupt seria partidelor fără înfrângere, iar în runda viitoare va evolua într-o deplasare dificilă, la Baia Mare. (G.C.)