Deputatul Vasile Cocoş – îngrijorat pentru soarta bugetului

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, lansează un atac dur la adresa ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, despre care spune că este „un personaj bizar pasionat de filme cu mafioți, selfie-uri și atins de paranoia găurilor și deficitelor bugetare. I-am dat șansa lui Ludovic Orban să îl schimbe pe Cîțu de la Finanțe, după avizul negativ dat de Parlament. Știam că va fi un dezastru. N-a vrut!”.

Vasile Cocoş, deputat de Vâlcea şi unul dintre cei mai cunoscuţi economişti social democraţi din Parlament, nu are de obicei decât exprimări elegante, dar şi domnia sa crede ca actualul Ministru de Finanţe nu numai că nu va putea face o lege a bugetului, un proiect de buget realist, dar crede că ultimele declaraţii ale lui Florin Cîţu arată că acesta nu vrea să aloce fonduri pentru investiţiile de anvergură şi nici pentru dezvoltarea comunităţilor rurale.
“Anticipez că vor fi serioase probleme cu realizarea, discutarea şi votarea legii bugetului pe anul viitor. Guvernul este deja în întârziere şi mulţi din membrii săi par mai interesaţi de campania electorală. Comasarea unor ministere şi degringolada care a urmat după căderea Guvernului Dăncilă, teama unor funcţionari şi înalţi funcţionari ameninţaţi cu pierderea locurilor d emuncă a îngreunat activitatea şi o încetineşte şi acum. Va urma o perioadă de epurări politice care va îmbrăca forma că … “eliminăm incompetenţii angajaţi de PSD”. în final toate aceste giumbuşlucuri politice ale guvernului liberal vor avea un impact negativ major asupra populaţiei. Bineînţeles că mulţi lideri de-ai lor vor face scandal mediatic şi vor spune că tot PSD este de vină pentru aceste neajunsuri deoarece i-a lăsat cu nu ştiu ce găuri”, afirmă deputatul Cocoș. (T.G.)