Deputatul Ştefan-Ovidiu Popa, preocupat de soarta cetăţenilor afectaţi de alunecări din Alunu-Vâlcea

Deputatul social-democrat Ştefan-Ovidiu Popa a depus azi, 4 decembrie, o interpelare către prim-ministrul României Mihai Tudose, privind soarta cetăţenilor afectați de calamitățile naturale din comuna Alunu, județul Vâlcea.

“Stimate domnule Prim-ministru,
În luna iunie a acestui an, în comuna Alunu din Județul Vâlcea, s-au produs alunecări ale haldei de steril, care au distrus o parte dintr-un drum, zeci de hectare arabile și de pădure și au ras de pe fața pământului gospodăriile și casele a 8 familii care acum nu mai au o locuință și stau prin vecini, în centre sociale sau în locuințe modulare. Despăgubirile pentru familiile afectate au fost estimate la aproape 3,27 de miliarde de lei, în total.
Persoanele afectate au întreprins demersuri colective la autoritățile locale şi judeţene. Atât autorităţile judeţene competente, cât şi reprezentantul Guvernului în teritoriu, în speţă, prefectul judeţului Vâlcea, au înştiinţat autorităţile centrale, în scris, despre această problemă, dar nu s-a primit niciun răspuns, nici măcar nu a fost indicat ministerul abilitat pentru a face aceste despăgubiri. Vă aduc la cunoştinţă că ultima informare a fost transmisă pe data de 22 octombrie 2017. De asemenea, dacă rezolvarea acestei probleme este deja în desfășurare sau există un plan, vă rog să-mi comunicați care este termenul la care considerați că se va rezolva, cel puțin estimativ. Dacă nu există încă o soluție, vă rog, domnule Prim-ministru, să încercăm cu toții să depunem toate diligențele necesare pentru a-i ajuta pe locuitorii din comuna Alunu să iasă din această situație deloc plăcută.
Solicit răspuns în scris! Vă mulţumesc,
Deputat Ştefan-Ovidiu Popa”, se spune în interpelarea depusă către prim-ministrul României, Mihai Tudose.