Deputatul Ștefan Ovidiu Popa cere ministrului Educației transparență decizională

Tânărul deputat Ștefan Ovidiu Popa este extrem de legat de comuna natală și este în contact cu multe familii din mediul rural care fac eforturi pentru a ține copiii în școli. Știe ce înseamnă și viața de student pentru că a absolvit cursurile a două facultăți, având și două mastere. Parlamentarul social democrat vrea o șansă în plus pentru cât mai mulți elevi și știe că bursele reprezintă un sprijin fără care o parte din copiii ar trebui să renunțe la școală.
„Decizia Ministrului Educației privind modificarea criteriilor de acordare a bursei de merit este neinspirată!”, susține deputatul social-democrat, Ștefan Ovidiu Popa.
Criteriile de acordare a bursei de merit sunt modificate, media necesară pentru a beneficia de bursa de merit fiind 9.5, în loc de 8.5, cum era anterior.
„Astfel, este tăiat numărul beneficiarilor de burse de merit, fiind afectaţi sute de mii de elevi din ţară.
Conform asociaţiilor de elevi, 730.000 de elevi din România rămân fără burse.
Ordinul a fost publicat peste noapte, pe 4 ianuarie 2022, fără a fi pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educației, ceea ce încalcă normele uzuale ale transparenţei decizionale prevăzute de Legea 52/2003.
Ministrul trebuie să se întâlnească cu elevii și părinții acestora pentru a găsi o soluție de ieșire din criză”, a declarat deputatul PSD Vâlcea, Ștefan Ovidiu Popa.