Deputatul PSD Ovidiu Ştefan Popa: ,,Actualul Parlament trebuie mai mult să repare legi, decât să construiască altele!”
Ovidiu Ştefan Popa este cel mai tânăr parlamentar vâlcean din actualul mandat. A fost ales anul trecut să reprezinte vâlcenii în Parlamentul României, organizaţia PSD Vâlcea recunoscându-i pregătirea profesională, administrativă şi politică. Are două licenţe, una în ştiinţe economice şi alta în ştiinţe juridice şi face parte din Comisa Juridică a Camerei Deputaţilor, o comisie foarte importantă, o comisie specială cu o activitate intensă şi care se întâlneşte în şedinţă şi de două ori pe zi.
Rep.: Domnule deputat cum este în Comisia Juridică, ce proiecte legislative aveţi în vedere să promovaţi în perioada următoare?
O.P.: Este foarte mult de muncă. Sunt zile în care comisia are şi câte două şedinţe. Sincer să fiu nu mă aşteptam să fie aşa, dar avem norocul că în comisie sunt mulţi jurişti cu experienţă care vor face alături de noi, cei mai tineri, tot posibilul să rezolvăm cât mai multe din modificările necesare. Cred că în actualul mandat vor fi emise, cel puţin în acest an, mai multe legi de reparaţie să spun aşa, a altor legi, decât legi noi.
Rep.: De ce credeţi că s-a ajuns în această situaţie şi ce anume trebuie reparat?
O.P.: Nu are rost să discutăm acum cauzele, care sunt multiple şi nici nu fac parte din cei care obişnuiesc să arunce vina pe alţii. Cert este că acum România are o serie întreagă de legi care trebuie modificate pentru că aşa a solicitat Curtea Constituţională şi aşa este normal. Alte legi trebuie amendate la solicitarea Uniunii Europene pentru a ne alinia legislaţia conform tratatelor încheiate de ţara noastră. Apoi sunt şi legi care trebuie modificate pentru că se bat cap în cap cu ale acte normative. Trebuie redefinit corect abuzul în serviciu exact după convenţiile internaţionale pe care le-am semnat. Trebuie modificat pe alocuri chiar şi Regulamentul şi Statutul Camerei Deputaţilor şi trebuie redefinit conflictul de interese care la noi de fapt este aberant în prezent.
Rep.: Concret, aţi putea da nişte exemple care să poată fi înţelese de vâlceni?
O.P.: De exemplu Regulamentul Camerei permite unui deputat, aşa cum este de altfel logic, să angajeze cu o convenţie civilă experţi pentru a-l consilia în cadrul Biroului Parlamentar, pe un număr de ore, să spunem lunar: 10 ore sau 16 ore. O convenţie implică mai puţine cheltuieli, dar în schimb Codul Fiscal ne interzice să facem aceste convenţii şi ne obligă să încheiem contracte de muncă care sunt mult mai scumpe, implică costuri mai mari şi uneori nu sunt necesare. Conflictul de interese spune în prezent că dacă ai lucrat cu cineva în cariera ta, să spunem în urmă cu 10 ani, într-o firmă privată, nu mai poţi angaja acea persoană la cabinetul parlamentar, sau de ministru sau de alt demnitar. Este aberant pentru că în sistemul privat sunt de multe ori oameni deosebit de bine pregătiţi, cu multă experienţă în diferite domenii, iar aceşti oameni, deşi ar fi utili şi ar ajuta un parlamentar în activitatea sa sau un ministru sau un preşedinte de Consiliu, primar, nu pot fi angajaţi. Li se interzice de fapt o carieră pe motiv că au fost cândva colegi de muncă în sistemul privat cu cel care are nevoie acum de serviciile lor pentru a oferi mai bune serviciu populaţiei. Ţara este plină de primari, din toate partidele politice, care şi-au pierdut mandatele sau sunt pe cale să şi le piardă pentru că ANI i-a declarat incompatibili pentru nişte chestiuni logice de altfel, cum ar fi – au făcut parte din diverse consilii de administraţie ale unor şcoli, sau ale unor organisme din care primăriile respective făceau parte. Deşi nu au primit indemnizaţii pentru aceste funcţii ocupate strict în interesul administraţilor locale şi nu al lor personal au fost acuzaţi. Ţara este plină de primării în care funcţionari publici ezită să îşi facă meseria de frica legislaţiei care poate fi folosită represiv de procurori pentru a acuza pe cineva de abuz în serviciu, de conflict de interese, de neglijenţă în serviciu. Este o situaţie generalizată din câte am aflat de la colegi din Parlament care reprezintă judeţe din toate zonele ţării.
Rep.: Parlamentarii din opoziţie nu înţeleg aceste fenomene sau fac opoziţie doar de dragul opoziţiei?
O.P.: Unii le înţeleg foarte bine şi cred că vor contribui alături de parlamentarii PSD şi ALDE la modificarea în bine a legilor. Alţii din păcate şi nu vreau să nominalizez, dar bănuiesc că ştiţi la membrii cărei formaţiuni mă refer, fac spectacol de prost gust mai ales când sunt televiziunile de faţă, vorbesc nedocumentat şi se opun la orice considerând că asta înseamnă opoziţie. Dacă noi votăm pentru ei, votează împotrivă, iar dacă noi votăm împotrivă, ei votează pentru. De multe ori nici nu ştiu despre ce este vorba şi vorbesc mult, tare, ţipând, pentru a da bine pe camerele televiziunilor.
Rep.: Ce faceţi cu oamenii din teritoriu? Când mai aveţi timp să vă vedeţi cu cetăţenii?
O.P.: La solicitarea conducerii PSD Vâlcea, noi parlamentarii social democraţi am repartizat localităţile din judeţ în aşa fel încât să putem acoperi întreg judeţul şi să acordăm audienţe în toate zonele. Personal îmi revin 27 de localităţi, am luat legătura cu primari sau viceprimari acolo unde avem, sau cu preşedinţii noştri de organizaţii şi voi stabili un grafic exact. Am şi trecut în două weekenduri prin mai multe comune, dar acum o dată cu venirea primăverii, voi fi prezent în fiecare sfârşit de săptămână în zona de care răspund. O să anunţ presa de fiecare dată despre programul audienţelor. Cred că pentru aceşti oameni este mai util să mergem noi la ei decât să aşteptăm în Birourile din Râmnic să vină ei în audienţe.
Rep.: Vă dorim mult succes şi sperăm să reuşiţi să vă aduceţi contribuţia în Parlament pentru nişte legi mai bune.
O.P.: Eu vă mulţumesc pentru că mi-aţi oferit prilejul să ofer informaţii, cred utile, despre activitatea noastră.
Interviu realizat de Traian Guminski