Deputatul Ovidiu Popa: “Județul Vâlcea va beneficia de exploatarea de calcar Costești-Bistrița”

“Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea ordonanței de urgență 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, prin care, și județul Vâlcea, va beneficia de exploatarea de calcar Costești-Bistrița, a intrat in linie dreapta”, susține deputatul social-democrat Ovidiu Popa.

“Un prim pas a fost făcut ieri, în plenul Senatului, unde s-a bucurat de votul de încredere al colegilor senatori, cărora le mulțumesc pentru susținere. În cazul acestei propuneri legislative, camera decizonală, este Camera Deputaților. Sunt convins că atât colegii mei deputați de Vâlcea, cât şi ceilalți colegi, vor susține această modificare ce vine în sprijinul continuării activității, implicit la păstrarea locurilor de muncă”, mai adaugă deputatul Ovidiu Popa.