Deputatul Eugen Neaţă va continua să promoveze iniţiative legislative şi în opoziţie

Deputatul Eugen Neaţă este parlamentarul vâlcean care a reuşit în acest mandat să –şi vadă cele mai multe iniţiative legislative promulgate ca legi. Unele din legile care l-au avut ca autor sunt de mare importanţă pentru vâlceni.
Deloc speriat de căderea Guvernului Dăncilă parlamentarul social democrat este convins că va putea promova iniţiative legislative şi din postura de membru al opoziţiei.

“Principalul rol al unui parlamentar este să aibă iniţiative legislative individual sau alături de alţi colegi şi să susţină proiectele legislative importante pentru cetăţeni. Nu sunt genul de deputat care să stea la o tribună sau microfon şi să critice permanent ce fac sau ce nu fac alţii iar vâlcenii ştiu acest lucru. Prin urmare şi dacă PSD trece în opoziţie eu voi continua să lucrez la proiectele care le am în plan. Am convingerea că voi găsi colegi în parlament aşa cum am făcut de fiecare dată care să susţină la vot aceste iniţiative. În toate partidele există şi oameni de calitate trebuie doar să–i convingi şi în afară de asta grupul PSD rămâne cel mai mare din Camera Deputaţilor. Personal nu am ezitat niciodată să susţin şi să sprijin o lege bună indiferent cine a iniţiat-o şi cred că aşa face un ales de bună cerdinţă”, ne declara recet Eugen Neaţă în cadrul unui interviu luat imediat după moţiunea de cenzură din 10 octombrie. (T.G.)