Deputatul Eugen Neață: Inițiativă legislativă pentru șoferi și transportatori

Deputatul Eugen Neață a început această săptămână în forță, în Camera Deputaților, prin depunerea unei propuneri legislative de modificare a Ordonanței de urgență 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

“Acesta este un bun prilej pentru a arăta că procesul de modificare a unor norme juridice nu se oprește întotdeauna la o singură inițiativă. De data aceasta am cerut ca procesul-verbal de constatare și de contravenție a faptelor ce țin de circulația pe drumurile publice să poată fi contestat și la instanțele de la domiciliul contravenientului, nu numai la acelea de la locul acțiunii, cum se întâmplă acum. Această inițiativă vine în prelungirea inițiativei pe care am avut-o în urmă cu câteva săptămâni, aprobată deja prin vot de Camera Deputaților, valabilă pentru orice tip de contravenție. Posibilitatea de a contesta la locul de domiciliu al contravenientului nu face decât să simplifice acțiunile celor implicați, să scadă costurile de bani și de timp ale procedurii de contestare și a întregului proces juridic care se desfășoară. Contravențiile rutiere domină, probabil, această cazuistică.
Dispozițiile art. 118 alin (1) ale Codului rutier reprezintă o transpunere a prevederii din legea cadru, O.G nr. 2/2001.
Întrucât am modificat recent legea de bază, pentru a nu exista poziții divergente se impune a fi modificată și legislația rutieră.
În vederea înlăturării problemelor ce pot interveni in stabilirea competenței și în cazul contestării acestui gen de contravenții este necesară și adoptarea acestei inițiative legislativa de modificare a Legii nr. 195/2002 (Codului rutier) în sensul consacrării și acolo a competenței alternative.
Tocmai de aceea, am inițiat această nouă modificare, pentru a da posibilitatea șoferilor și firmelor de transport să se apere în instanțele din imediata apropiere, fără a-și complica activitatea obișnuită și, cum spuneam, fără a pierde mai mulți bani și mai mult timp pentru o acțiune care acum, când vorbim, nu se poate desfășura decât la locul faptei. Deși se referea la o gamă largă de acțiuni, inițiativa mea din trecut s-a bucurat de o bună primire în rândul șoferilor și a transportatorilor de pe rutele naționale, europene și internaționale, ceea ce m-a determinat să propun această modificare mai aplicată la domeniul lor de activitate”, precizează deputatul Eugen Neață.