Deputatul Eugen Neață crede că turismul din Vâlcea poate să fie ajutat
“Activitatea mea de deputat mă duce de la un capăt la altul al județului Vâlcea și observ de o bună bucată de timp că speranțele oamenilor se îndreaptă în câteva direcții foarte clare. Fiecare se gândește în primul rând la bunăstarea și la fericirea familiei lui, ceea ce este cel mai normal lucru din lume. Pe măsură ce satele, comunele și orașele au fost modernizate cu drumuri mai bune și, o bună parte dintre ele, cu rețele de apă și canal mai întinse și mai funcționale, așteptările locuitorilor din mediul rural s-au îndreptat spre gazul natural, ca sursă civilizată de încălzire a locuințelor. Este un proiect pe care îl veți găsi pe masa tuturor primarilor vâlceni pentru perioada care urmează.
Dar cel mai ambițios dintre toate, rostit numai pe ici, pe acolo, în zona stațiunilor balneare în principal, este turismul. Trebuie să știți că aspirația vâlcenilor pentru un turism modern și dezvoltat, care să ocupe un procent cu două cifre în economia județului, nu este de ieri, de azi.
În urmă cu peste două sute de ani, comenduirea națională de atunci a făcut o hartă a apelor minerale din Olănești, Călimănești și Govora și imediat după aceea proprietarii individuali ai locurilor au investit în clădiri pentru băi, oferite mai întâi militarilor și ceva mai târziu, populației civile. În cei două sute de ani scurși, stațiunile au crescut bazându-se pe investiții particulare și pe investiții de stat. Suntem un județ cu mari resurse pentru turism. Turism de agrement, turism balnear, turism monahal și agroturism. Jumătatea de nord a județului, cea mai ofertantă pentru turiști, nu-și poate dezvolta la adevărata capacitate turismul montan din cauza unor legi care limitează excesiv investițiile pe terenuri forestiere. Trebuie să știți acest lucru pentru a înțelege de ce în jurul pârtiei de la Obârșia Lotrului nu cresc hoteluri, restaurante, parcări pentru mașini și parcuri de distracții.
Am inițiat în câteva rânduri în Parlamentul României câteva corecturi la lege pentru a-i sprijini pe cei care vor să construiască spații de cazare, de distracție și de servire a mesei pentru turiștii care vin la schi. Voi insista în această direcție până când turiștii vor putea să rămână la Obârșia Lotrului în număr cât mai mare, pentru cât mai mult timp, așa cum rămân la Olănești, Călimănești și Govora Băi.
Mă gândesc cu multă speranță la această imagine a turismului vâlcean și vă invit ca în această săptămână să gândim cu toții cu optimism la dezvoltarea turismului vâlcean, una dintre cele mai importante resurse ale locurilor în care trăim”, precizează deputatul Eugen Neață.