Deputatul Eugen Neață consideră intrarea la guvernare a PSD o obligație față de români

“Mi s-a cerut de mai multe ori opinia în legătură cu participarea noastră la guvernare. Cu participarea directă, vreau să spun. Cu miniștri social-democrați, care să pună în aplicare proiectul nostru de guvernare îndreptat în direcția protejării economice a celor vulnerabili, cum am mai detaliat aici. Suntem un grup politic organizat și consultarea mea, în calitate de parlamentar, mi s-a părut cel mai firesc lucru. Am spus atunci și o spun și acum că asumarea guvernării sau a unei părți importante din guvernare este pentru noi o datorie normală față de românii care ne-au susținut prin votul lor în marea lor majoritate. Mai mult, este evident pentru toată lumea că lipsesc din decizia guvernamentală din ultima perioadă competența și responsabilitatea cu care social-democrații au guvernat de-a lungul timpului treburile acestei țări. Suntem grupul politic care și-a asumat și distribuirea beneficiului național către cei mai mulți dintre cetățeni, dar și deciziile politice cele mai dificile. Am coordonat aderarea la blocul militar transatlantic, am negociat aderarea la Uniunea Europeană și am pregătit printr-un referendum Constituția României pentru aceste evenimente istorice.
Noi, social-democrații, am știut întotdeauna cum să ne asumăm deciziile politice necesare cu prețul pierderii unei părți din susținerea populară de care ne-am bucurat. Cred, așa cum am spus și colegilor mei, că ne putem asuma guvernarea pentru că știm cum se guvernează, pentru că avem soluțiile de care este nevoie în plan sanitar și economic și pentru că avem curajul propriilor decizii. Social-democrații români pot contribui cu această atitudine politică la refacerea încrederii pe care românii o au în guvernarea țării lor”, a declarat Eugen Neață, deputat PSD Vâlcea.